Amorțeli în degetele mâinii noaptea: sindrom de tunel carpian sau problemă cervicală?

Multe persoane observă că degetele amorțesc tocmai în somn, iar apoi se trezesc și scutură mâna ca să „o pornească”. Explicația ține de poziția încheieturii: în somn tindem să ținem mâna îndoită, poziție care crește presiunea în tunelul carpian, un canal îngust de la baza palmei prin care trece nervul median. În plus, lipsa mișcării și retenția ușoară de lichide din timpul nopții accentuează compresia.

De aceea, amorțeala nocturnă care te trezește și dispare când miști sau scuturi mâna este unul dintre cele mai sugestive semne pentru sindromul de tunel carpian. Nu orice amorțeală are însă aceeași cauză — de aici importanța de a observa exact ce degete sunt afectate.

Nervul median asigură sensibilitatea pentru degetul mare, arătător, mijlociu și jumătate din inelar. Când este comprimat la încheietură, apar simptome în exact acest teritoriu:

• furnicături și amorțeală la police, arătător și mijlociu (degetul mic este, de regulă, cruțat);
• agravare nocturnă și la activități cu încheietura îndoită (ținutul telefonului, condusul, cititul);
• ameliorare la scuturarea mâinii;
• în timp, scăderea forței și dificultăți la apucarea obiectelor mici, uneori topirea mușchiului de la baza policelui.

Factorii care favorizează tunelul carpian includ mișcările repetitive ale mâinii, sarcina, afecțiunile tiroidiene, diabetul și artrita. Este mai frecvent la femei.

Nu toate amorțelile mâinii pornesc de la încheietură. O compresie a unei rădăcini nervoase la nivelul coloanei cervicale (radiculopatie cervicală) — de exemplu printr-o hernie de disc sau prin uzura vertebrelor — poate trimite furnicături spre braț și mână.

Câteva indicii că sursa este cervicală:

• amorțeala coboară din gât sau umăr spre braț, urmând o „bandă”;
• se asociază cu durere de gât și se accentuează la anumite mișcări ale capului;
• poate prinde degetele pe care tunelul carpian le cruță (inelar, degetul mic), în funcție de rădăcina afectată;
• uneori apare slăbiciune într-o grupă musculară a brațului.

Atenție însă: când sunt afectate mai ales inelarul și degetul mic, cea mai frecventă cauză nu este gâtul, ci compresia nervului ulnar la cot — sindromul de tunel cubital (de exemplu, la cei care stau mult cu cotul îndoit sau sprijinit). Mai există și alte cauze de amorțeală a mâinilor (afecțiuni metabolice, deficite vitaminice), motiv pentru care o evaluare corectă contează.

Un ghid orientativ, nu un substitut al consultului:

• Ce degete? Police + arătător + mijlociu = mai degrabă tunel carpian (nervul median). Inelar + degetul mic = mai degrabă nervul ulnar, comprimat de obicei la cot (tunel cubital). O „bandă” care coboară din gât pe braț = posibil o cauză cervicală. Degetul mic amorțit nu înseamnă automat o problemă la gât.
• Când? Strict nocturn, cu ameliorare la scuturat = sugestiv pentru tunel carpian. Legat de poziția gâtului = orientează spre coloană; agravat de cotul îndoit = spre nervul ulnar.
• Durere de gât? Prezentă = orientează spre coloană.
• Ce o declanșează? Activitățile cu încheietura îndoită, sprijinirea îndelungată a cotului sau mișcările capului.

De reținut: aceste cauze pot coexista, iar uneori simptomele se suprapun. De aceea diagnosticul de certitudine nu se pune „după degete”, ci prin examen clinic și, la nevoie, investigații.

La cabinet, medicul folosește câteva teste clinice simple:

• testul Phalen — ținerea încheieturilor îndoite un minut reproduce furnicăturile;
• semnul Tinel — percuția ușoară deasupra nervului declanșează furnicături în degete.

Aceste teste orientează diagnosticul, dar nu îl stabilesc singure. Electromiografia cu studiul conducerii nervoase (EMG) este utilă mai ales când diagnosticul este neclar, când simptomele sunt persistente sau severe ori când trebuie precizate localizarea compresiei (la încheietură, la cot sau mai sus) și severitatea ei. Nu este întotdeauna necesară: în cazurile tipice și ușoare, medicul poate începe tratamentul și fără ea. Pentru o suspiciune de cauză cervicală, poate recomanda imagistica coloanei (RMN). Investigațiile se aleg în funcție de tabloul clinic, nu se fac toate din start.

Tratamentul depinde de cauză și de severitate.

Pentru sindromul de tunel carpian ușor sau moderat, măsurile conservatoare sunt primul pas:

• atela de noapte, care ține încheietura dreaptă și reduce presiunea pe nerv;
• ajustarea activităților care solicită încheietura și pauze regulate;
• uneori infiltrații locale, recomandate de medic, pentru ameliorarea inflamației.

În formele severe sau care nu răspund la aceste măsuri — mai ales când apar slăbiciune și afectare persistentă a nervului — se poate recomanda o intervenție de decompresie a nervului, cu rezultate, în general, bune.

Pentru cauzele cervicale, abordarea include kinetoterapie, controlul durerii și tratarea afecțiunii de fond a coloanei. În ambele situații, cu cât se intervine mai devreme, cu atât șansele de recuperare completă sunt mai mari.

Majoritatea amorțelilor de mână nu sunt periculoase, dar câteva situații necesită atenție imediată:

• amorțeală instalată brusc, în minute, mai ales dacă prinde o jumătate de corp sau se însoțește de vorbire încurcată și asimetria feței — poate fi un accident vascular; sună la 112;
• slăbiciune progresivă a mâinii sau scăparea obiectelor;
• durere cervicală severă cu deficit de forță în braț după un traumatism.

În afara acestor urgențe, o amorțeală nocturnă care persistă câteva săptămâni merită oricum un consult neurologic: tratată la timp, se rezolvă mult mai ușor decât atunci când nervul a fost afectat îndelung.