Calprotectina fecală: rolul și limitele interpretării

BII este un grup de boli digestive, din care fac parte boala Crohn și colita ulcerativă. Poate provoca diaree apoasă sau cu sânge, iar în timp inflamația afectează mucoasa intestinului. Simptomele pot dispărea săptămâni sau ani și pot reveni apoi.

SII este un grup de simptome care apar împreună: balonare, durere sau crampe în timpul tranzitului, diaree, constipație sau ambele. Se consideră că ar putea fi legat de modul în care colaborează creierul și intestinul. SII nu lezează intestinul, iar testele nu arată inflamație.

Dacă ai deja diagnostic de BII, testul poate ajuta medicul să afle cât de severă este inflamația, să aleagă opțiunile de tratament, să vadă dacă boala se ameliorează sau se agravează și să estimeze riscul ca simptomele să revină, inclusiv după o intervenție chirurgicală pentru BII. Deciziile despre tratament le ia însă numai medicul curant.

În general, recipientul se etichetează cu numele, data și ora recoltării. Scaunul se colectează conform instrucțiunilor, de obicei într-un recipient curat și uscat sau pe hârtie ori folie special pusă peste vasul de toaletă. Scaunul nu trebuie să se amestece cu urină, hârtie igienică sau apă din toaletă. Apoi recipientul se închide bine, mâinile se spală cu apă și săpun, iar recipientul se predă după indicații. Unele kituri folosesc o mică tijă cu care se ia o cantitate foarte mică de scaun, iar în anumite cazuri medicul poate recolta proba cu un tampon din rect. Pentru copiii mici, se primesc instrucțiuni speciale pentru recoltarea din scutec.

Întreabă medicul dacă trebuie să oprești vreun medicament înainte de test, dar nu opri niciodată un medicament fără să discuți mai întâi cu el. Rezultatul poate fi influențat de unele medicamente disponibile și fără rețetă: antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), folosite împotriva durerii, precum aspirina, ibuprofenul și naproxenul, și inhibitorii pompei de protoni (IPP), folosiți pentru controlul acidului din stomac, precum omeprazolul, esomeprazolul și lansoprazolul.

Nu se cunoaște niciun risc legat de efectuarea acestui test.

Valorile normale sau scăzute arată, de obicei, că intestinul nu este inflamat și că nu există boală inflamatorie intestinală. Simptomele sunt atunci probabil provocate de o afecțiune fără inflamație, iar medicul poate cere alte teste pentru a o identifica.

Există totuși posibilitatea unui rezultat normal chiar dacă intestinul este inflamat, un așa-numit fals negativ. Acesta apare mai ales la copii.

Valorile crescute arată, de obicei, inflamație intestinală, iar cu cât cantitatea de calprotectină este mai mare, cu atât inflamația este mai importantă. Mai mulți factori pot duce la valori crescute, așa că de multe ori sunt necesare alte teste pentru a găsi cauza. Medicul poate repeta testul după câteva săptămâni, pentru a vedea dacă valoarea se schimbă.

Valorile foarte mari se asociază frecvent cu boala inflamatorie intestinală sau cu toxiinfecții alimentare produse de anumite bacterii. Valorile moderat crescute se asociază frecvent cu cancer intestinal sau colorectal, boală celiacă, anumite infecții bacteriene intestinale (de exemplu cu Clostridium difficile), consumul de AINS sau BII care a fost tratată.

Testul este foarte sensibil și uneori poate fi crescut fără ca să existe o boală care să explice asta. De aceea medicul poate cere repetarea lui sau investigații suplimentare.

Dacă rezultatul arată inflamație, medicul poate recomanda o colonoscopie, o investigație în care o cameră foarte mică permite privirea în interiorul intestinului, pentru a afla dacă inflamația are la bază BII sau altă afecțiune. Dacă rezultatul arată că intestinul probabil nu este inflamat, colonoscopia este puțin probabil să ajute la diagnostic, deci testul poate contribui la evitarea unor colonoscopii inutile.

Când medicul suspectează BII, poate începe cu o analiză de sânge pentru inflamație, cum sunt proteina C reactivă (CRP) sau viteza de sedimentare a hematiilor (VSH). Calprotectina din scaun este totuși mai exactă în depistarea inflamației intestinale.