Vaginoză bacteriană: simptome și evaluare

Vaginoza bacteriană (VB) apare când în vagin se înmulțesc prea mult anumite bacterii, iar echilibrul dintre bacteriile „bune” și cele „dăunătoare” se strică. Este o afecțiune frecventă și tratabilă, descrisă ca fiind cea mai comună problemă vaginală la femeile cu vârste între 15 și 44 de ani.

Este o cauză frecventă de secreții vaginale neobișnuite. Nu este încadrată ca infecție cu transmitere sexuală (ITS), dar activitatea sexuală o poate declanșa sau transmite. Nu este o infecție urinară și nu trebuie confundată cu candidoza sau cu alte infecții cu transmitere sexuală, care se evaluează separat.

Multe persoane cu VB nu au niciun simptom; se spune că aproximativ jumătate dintre femei nu observă nimic. Când apar simptome, acestea pot fi:

• secreții subțiri, albe sau cenușii, uneori apoase;
• un miros puternic, de pește, mai ales după contactul sexual.

Sursele consultate diferă în privința disconfortului: una menționează durere, mâncărime sau arsură în vagin și mâncărime în exteriorul vaginului, cealaltă spune că VB nu provoacă de obicei durere sau mâncărime. Din acest motiv, simptomele nu sunt suficiente pentru a deosebi singură VB de alte cauze ale modificărilor secrețiilor, iar o evaluare medicală ajută.

Cauza exactă a VB nu este cunoscută. Se știe că apare cel mai des la persoanele active sexual, dar poate apărea și la cele care nu au avut contact sexual, chiar dacă este rar.

Riscul poate crește în caz de:

• dușuri vaginale;
• lipsa prezervativului;
• partener nou sau parteneri multipli;
• dispozitiv intrauterin (steriletă);
• produse parfumate folosite în sau în jurul vaginului.

Nu se contractează VB de la colacul toaletei, lenjerie sau piscine. Nu există dovezi că tratarea unui partener masculin influențează apariția VB; partenerii bărbați ai femeilor cu VB nu au nevoie de tratament. VB se poate transmite însă între partenere de același sex, iar o partenă poate avea nevoie de evaluare și tratament.

Scopul evaluării este să confirme că este vorba despre VB și să excludă o ITS sau altă cauză. Medicul sau asistenta te va întreba despre simptome și poate examina vaginul pentru semne de secreție. Se poate recolta o probă de secreție vaginală, de exemplu cu un tampon de vată, pentru a testa VB și alte infecții.

Deoarece multe persoane nu au simptome, iar altele au semne care seamănă cu alte afecțiuni, nu e recomandat să te bazezi pe diagnosticul pus acasă.

VB se tratează de obicei cu antibiotice, sub formă de comprimate, geluri sau creme, prescrise de medic. Schema și durata le stabilește medicul; este important să iei tot tratamentul prescris, chiar dacă simptomele dispar.

VB poate reapărea după tratament, de obicei în câteva luni. Dacă revine, se primesc de regulă din nou antibiotice. În cazul episoadelor foarte frecvente (mai mult de 4 într-un an), medicul poate recomanda un gel cu antibiotic aplicat vaginal, uneori timp de câteva luni. Medicul poate ajuta și la identificarea unor factori declanșatori, cum ar fi contactul sexual sau menstruația.

Uneori VB dispare fără tratament. Totuși, tratamentul poate ajuta la evitarea unor riscuri crescute asociate cu VB, printre care:

• un risc mai mare de a contracta sau transmite HIV;
• un risc mai mare de a contracta alte ITS, cum ar fi chlamydia și gonoreea, care pot duce la boală inflamatorie pelvină și pot îngreuna sarcina pe viitor;
• nașterea prematură, dacă VB apare în sarcină.

În sarcină, VB poate crește șansa de complicații, cum ar fi nașterea prematură, greutatea mică la naștere sau pierderea sarcinii. Sursele subliniază însă că, în majoritatea sarcinilor, VB nu provoacă probleme. Dacă ești însărcinată și secrețiile vaginale se schimbă, vorbește cu medicul sau cu moașa, iar tratamentul este important.

Specialiștii nu înțeleg complet cum se transmite VB și nici cum poate fi prevenită cel mai bine. Unele măsuri simple pot totuși ajuta:

• limitarea numărului de parteneri sexuali;
• folosirea corectă a prezervativului la fiecare contact sexual;
• spălarea zonei genitale doar cu apă și săpun simplu;
• duș în loc de baie;
• evitarea săpunurilor parfumate, a spumantului de baie și a șamponului sau gelului de duș în apa de baie;
• evitarea deodorantelor, spălăturilor și dușurilor vaginale;
• evitarea lichidelor antiseptice în baie;
• evitarea detergenților puternici pentru lenjeria intimă.

Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical. Nu oferă scheme de tratament, doze sau recomandări personalizate. Medicul poate decide, în funcție de situația ta, ce investigații și ce tratament sunt potrivite. Informațiile provin din surse oficiale din SUA și Marea Britanie, iar organizarea serviciilor medicale poate diferi în România.